Istoria Campionatelor Europene pe pamant romanesc

Se poate afirma cu tarie ca de la retragerea aureliana, Romania nu a mai jucat atat de defensiv cum a facut-o in meciul cu Franta. Diverse cronici insa sugereaza ca o selectionata de acum vreo 1000 de ani a jucat cam la fel de defensiv. In vechile letopisete se precizeaza ca atunci fotbalul se juca 8 la 8, iar selectionata noastra avea urmatoarea componenta:

Menumorut
Glad Gelu Seneslau
Ioan Farcas Litovoi
Dobrotici

Totusi, dupa acest mare meci, scouteri din Imperiul Bizantin au incercat transferul lui Dobrotici, un veritabil atacant de careu. Nu se stia insa ca fotbalul nu se juca cu mingea, ci cu sageti, iar Dobrotici sageta portarul advers din orice pozitie. Golurile se marcau lesne, dupa ce erau epuizati cei trei portari Astfel, aceasta generatie a fost numita, pe buna dreptate, generatia de aur.
Secole dupa, veteranul Mircea cel Batran, considerat la acea vreme cel mai bun fundas central din Europa rasariteana, impreuna cu alti jucatori mai tineri, precum Vlad Tepes, Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare (era mic, un fel de roberto carlos autohton) au aplicat o tactica de parjolire a gazonului si otravire a fantanilor cu Gatorade, astfel ca turcii, strabunicii lui Nihat Kahveci sa nu aiba sorti de izbanda.
Dupa 1700, pentru ca nu exista Cornel Dinu, a aparut Dimitrie Cantemir, personalitate marcanta a culturii si foarte bun tactician. Au urmat Constantin Brancoveanu si apoi au fost adusi antrenori straini, fanarioti, care se facusera remarcati cu rezultatele deosebite obtinute pe banca lui Fenerbahce. Si, pentru ca Nostradamus a fost la origine roman, s-a decis aducerea lui Carol I de Hohenzollern pe banca Romaniei, fiindca fusese prezis faptul ca in 2004 Grecia, cu antrenor german, Otto Rehhagel pe banca, va castiga Euro

de Epaminonda